Ionuţ Lupescu, Director Tehnic UEFA

Publicat pe 13 Ianuarie 2014 la 23:34
Ionuţ Lupescu, Director Tehnic UEFA

Dimensiunea fotbalistică a Președintelului UEFA se întinde pe o perioadă îndelungată. Dar stafful său are în componență un fost jucător care a purtat tricoul cu nunărul 5 al țării sale la EURO ’96 și la Cupa Mondială din 1994, tricoul cu numărul 21 la Cupa Mondială din Italia 1990 și numărul 15 la EURO 2000, adunând un total de 74 meciuri internaționale ca mijlocaș ofensiv. Spre dezamăgirea sa, cele două experiențe la Campionatul Mondial s-au terminat la lovituri de departajare și chiar dacă și-a marcat penalty-ul său, România a fost eliminată cu 5-4 de către Irlanda în șaispezecimile competiției în 1990 și de către Suedia în sferturile de finală patru ani mai târziu. Cariera sa la club a început la F.C. Dinamo București unde a debutat la vârsta de 17 ani și a ajuns la apogeu în cele opt sezoane petrecute în Bundesliga cu Bayer 04 Leverkusen și VfB Borussia Mömchengladbach. Și-a obținut Licența Pro în Germania din dorința sa de a vedea întreaga imagine a fotbalului, care l-a dus dincolo de antrenorat în sfera administrativă. Trecutul amplu l-a făcut candidatul ideal pentru a continua munca foarte bună depusă de Andy Roxburgh, care a renunțat în septembrie după 18 ani la funcţia de Director Tehnic al UEFA. Este absolut normal ca revista UEFA  Direct să-l introducă pe acela a cărui poziție este cea de Director Tehnic al UEFA. Acesta este Ioan Angelo Lupescu.

Mai înainte de toate, spune-ne, te rugăm, drumul tău de la fotbalul de bază – care este una dintre responsabilitățile tale – pâna la cariera internatională, de antrenor și mai apoi în administrație.

Ei bine, am început să joc în Austria când aveam șase ani.  O  parte  a copilăriei mele mi-am petrecut-o acolo pentru că tatăl meu a fost tot fotbalist și a jucat ultimii cinci ani ai carierei în Austria.  Când s-a reîntors în România, am trecut la Dinamo la vârsta de 11 ani, unde am stat pâna la vârsta de 21 de ani. După Revoluția din 1989, m-am transferat în Bundesliga (Germania) unde am petrecut 8 ani – șase ani la Leverkusen și doi la Mönchen- gladbach. Apoi m-am reîntors la Dinamo, am jucat o perioadă scurtă în Turcia și  Arabia Saudită, terminând cariera de jucător în  2002.  În  2003  am absolvit Licența Pro la Köln. Mi-am facut studiile – șase luni –  sub îndrumarea lui Erich  Rutemöller,  care era directorul școlii germane de fotbal în acea vreme. După aceea m-am întors în România  pentru a antrena. Dar după șase luni am renunțat pentru că am văzut lucruri care mă faceau să mă simt inconfortabil.  Apoi în 2005, Mircea Sandu – în prezent membru în Comitetul Executiv al  UEFA   –  care candida pentru președenția Federației Române de Fotbal, m-a întrebat dacă nu aș dori să mă alătur lui în administrație. Am avut câteva zile de discuții asupra lucrurilor pe care aș dori să le schimb și împreun am schițat un plan de acțiune. El a câștigat alegerile, iar eu am început o carieră de cinci ani și jumătate  ca  Director General la Federaţia Română de Fotbal, fiind o perioadă fantastică pentru mine. Deoarece am învățat o mulțime de lucruri. Am fost responsabil atât cu echipele naționale, cât și responsabil al Departamentului de marketing. Au mai fost și alte lucruri pe care trebuia să le organizez, ca de exemplu congresele.  Au fost foarte multe de făcut. Între timp am lucrat cinci ani ca membru al Comisiei de Disciplina a UEFA  și ca delegat UEFA la meciuri. În același timp am lucrat ca membru al Comitetului Tehnic de Dezvoltare al FIFA, unde am învățat câte ceva despre structurile celor două organizații.

Să ne întoarcem la fotbalul de bază. Ai fost de curând la un workshop în Oslo organizat de UEFA Grassroots, unde te-ai întâlnit cu  Fernando Hierro și Sti Inge Bjørnebye.  Amândoi au spus, că atunci când erau adolescenți, le-a fost spus că nu vor ajunge niciodată jucători de mare nivel. Ți s-a întâmplat și ție? 

Nu, dar a trebuit să fac față altor situații, pentru că tatăl meu, Nicolae, a fost de asemenea jucător profesionist de fotbal fiind și jucător internațional. A jucat la Cupa Mondială din 1970 și lumea întotdeauna era pregătită să spună că jucam în echipă pentru că eram fiul lui Lupescu. Cunosc și alți jucători care nu erau judecați pentru abilitățile lor fotbalistice ci mai mult pentru descendența lor – și câțiva dintre ei erau jucători foarte buni. Din fericire, tatăl meu nu intervenit niciodată în cariera mea, chiar dacă evident că ar fi putut să o facă. El mi-a spus că dacă într-adevăr iubesc fotbalul să merg cât de departe pot în carieră, secretul fiind munca. Se poate spune că tatăl meu a fost cel mai bun antrenor al meu în perioada copilăriei, nu atât de mult în ceea ce privește abilitățile tehnice cât cel mai mult în ceea ce privește atitudinea pe care trebuie să o am în timpul jocului. Cred că parinții uneori pun prea multă presiune pe copii.  Este păcat că părinții merg la meciuri sau antrenamente pentru a da instrucțiuni sau uneori chiar mai rău. Este o mare greșeală. De aceea sprijin în totalitate cluburile și federațiile care trasează direcții clare pentru părinți.

În timpul carierei tale, ce antrenor te-a influențat cel mai mult ?

Trebuie să spun că am avut o mulțime de antrenori diferiți dar nu pot spune că este un lucru bun sau rău pentru jucători. În perioada mea de opt ani în Germania, am avut nouă antrenori și enumăr câţiva : Hannes  Bongarts, Bernd Krauss, Norbert Meier și Friedl Rausch  în perioada de doi ani petrecută la Mönchengladbach.  Dar aș dori să mă întorc la antrenorul care m-a promovat la echipa întâi a lui  Dinamo la 17 ani: Mircea Lucescu. Este un antrenor foarte, foarte bun, în special în ceea ce privește promovarea tinerilor jucători. M-a impresionat profund și cred ca avut același succes în Turcia sau în cei șapte-opt ani petrecuți în Italia. Realizările sale la Donetsk  sunt remarcabile. Cred că a câștigat titlul în fiecare an, mai puțin într-un an, făcând istorie la club prin câștigarea Cupei UEFA și ajungând în optimile Champions League.  El a avut o mare influență în cariera mea. În   Germania,   de asemenea, am lucrat cu Dragoslav Stepanovic,  Jürgen  Gelsdorf,  Erich  Ribbeck. Am învățat destule de la ei. Cred de asemenea, că este foarte important să fie valorificate și părțile negative ale carierei pentru că poti învăța de asemenea din ele.

Când te-ai decis să începi cursurile pentru antrenori?

Am avut ideea să încep antrenoratul cam după șase  sau șapte luni după ce m-am retras. Cred că probabil 95 % dintre jucători când ajung la sfârșitul carierei se gândesc ”Vreau să devin antrenor”. Aceasta este OK, dar trebuie să înțelegem realitatea că este un numar limitat de locuri de muncă.  Cred că mai mulți jucători o să beneficieze de o viziune mai largă asupra lucrurilor și să exploateze faptul că sunt multe oportunități în fotbal;  că există oportunități de împlinire profesională la fotbalul de bază sau juniori dacă vrei să te pregătești mai puțin. Dar din păcate mulți dintre foști fotbaliști se gândesc doar cum să ajungă direct la echipele de seniori în prima sau a doua  ligă fără să se gândească la celelalte opurtunități oferite în fotbal. Deci cred că avem un  rol educational  în ceea ce privește încurajarea foștilor fotbaliști să se uite mai bine asupra posibilităților din fotbal.

Apropo, trebuie să admit că atunci când am încheiat cariera la 33 de ani, am crezut că știu multe despre fotbal. Dar când am început studiile și am intrat mai adânc în problemele teoretice ale jocului de fotbal, am realizat că știu doar 10%. Aceasta a fost experiența personală, dar cred că mulți au trait la fel.

Ce vrei să spui prin aspectele teoretice ale jocului de fotbal?

Lucrurile pot fi uneori plictisitoare. Dar când termini cursul realizezi cât ai câștigat din studierea diferitelor aspecte.  Când începi să antrenezi, trebuie să faci anumite ajustări pentru că esti responsabil pentru 25 de jucători și 25 de caractere diferite. Dacă reușești să găsești un numitor comun și o înțelegere comună între jucători și să-i ajuți să lucreze ca o echipa, ai realizat doar  60%  din obiectivul tău.  Astăzi, trebuie să faci asta pe un fond de presiune externă, cum ar fi media, agenți și prețedințiile clubului, care pot face munca antrenorului foarte dificilă. Pentru asta îți trebuie diferite abilități pentru a obține ce dorești. Când am obținut licența Pro, am avut norocul să mă aflu într-un grup de 25-26 de persoane, majoritatea dintre ei fiindu-mi colegi. Câțiva mi-au fost colegi de echipă iar alții aveau studii universitare. Deci a fost un mix foarte bun. Aceia dintre noi care fuseserăm fotbalisti, îi ascultam pe cei cu pregătire universitară despre teorie, iar la rândul lor, aceștia ascultau de la noi când venea vorba despre parțile practice ale acestei munci. De aceea cred foarte mult în valoarea întâlnirilor și a schimbului de idei. Alte aspecte importante pentru mine au fost psihologia și relația cu media. Am învățat cum să vorbesc în fața altor persoane și cum să comunic cu presa. I-am avut pe redactorii șefi de la publicații ca Bildzeitung sau Sport Bild care ne-au vorbit despre filosofia ziarelor lor. Acest lucru ne-a ajutat să înțelegem exact de ce ziariștii ”presează” în anumite lucruri și asta ne-a  ajutat să nu cădem  în capcana lor. A fost o experiență foarte bună.

Vorbeai despre un trecut universitar – tu de asemenea ai studii universitare, nu-i așa?

Da, am fost interesat de aspectele administrative și educative ale jocului de fotbal deci am facut un master  în relatii internationale  la universitate când am terminat cariera fotbalistică și am absolvit cursurile Universităţii Naţionale de Educaţie  Fizică şi Sport din București. Asta a fost un lucru important pentru mine, pentru că am putut să dobândesc mai multe idei pe lângă cele acumulate ca jucător.

Aceasta experiență vastă te-a ajutat când ai venit la UEFA?

Cred că da. Am fost abordat prima oară să mă alătur UEFA în perioada când Mircea Sandu avea probleme de sănătate.  A fost indisponibil pentru aproximativ un an și cineva trebuia să-l  înlocuiască în conducerea federației. Nu era momentul atunci să plec. În 2011, am avut a doua ofertă și am acceptat. A fost un început un pentru că am avut sarcina de consilier între asociațiile naționale. Apoi am fost informat că directorul tehnic, Andy Roxburgh, o să plece și am fost invitat să-i i-au locul. După cinci ani în poziții administrative, această propunere a fost ceva diferit pentru mine, dar pozitiv pentru că aveam posibilitatea să ”șterg de praf” și să folosesc lucrurile dobândite cu opt-zece ani înainte. 

Cum te-ai pregătit pentru acest post?

Primul lucru pe care doresc să-l subliniez e acela că este o provocare frumoasă să continui de acolo de unde Andy Roxburgh a lăsat. El a lucrat 18 ani la UEFA, făcând o treabă fantastică și a stabilit standarde foarte înalte. Obiectivul nostru este să menținem aceste standarde, printr-o bună colaborare cu Frank Ludolph, directorul educației antrenorilor la UEFA, evident, cu o abordare ușor diferită. Spun”evident”, pentru că, atunci când am venit în această poziție, nu mi-am propus doar să imit ce s-a întâmplat înainte. Am început dialoguri  despre felul cum dorim să ne organizăm în viitor și ce fel de programe dorim să întreprindem. Frank Ludolph, directorul educației antrenorilor, m-a însoțit în lungile discuții cu Președintele UEFA  despre direcțiile pe care le propunem. Am vorbit aproape patru ore și apoi Președintele a spus ”să ne punem pe treabă”. Discuția a fost foarte bună,  pentru că președintele a venit cu numeroase idei bune, experiența de jucator și fost antrenor,  deci ne-a dat câteva sfaturi bune –  și de asemenea am avut un ajutor prețios de la Secretarul General, Gianni Infantino.

Poți să ne spui pe scurt care sunt obiectivele principale?

Este dificil să o fac în câteva cuvinte. Unul dintre scopurile noastre principale este să stabilim un parteneriat de lucru între  UEFA și experții din diferite domenii, cu scopul de a schimba informații de calitate și importante  pentru federații, în diferitele domenii pe care încearcă să le îmbunătățească. Să luăm formarea antrenorilor spre exemplu. În multe din asociațiile membre ale UEFA, avem structuri de antrenori fantastice. Deci oportunitățile de a învăța sunt chiar acolo. Un lucru pozitiv făcut de UEFA este introducerea ”the  Study  Group Scheme” (schimbul de experiență între federații pe diferite domenii). Cred că a reprezentat un adevărat impact și arată perfect, în opinia mea, cum federațiile trebuie să lucreze împreună pentru a schimba informații și experiență.  Trebuie să acceptăm că avem o diversitate extraordinară.  Acum câteva săptămâni, spre exemplu, am organizat un stadiu de schimb de experiență pentru licența PRO în Nyon, în care au fost implicați reprezentanți ale patru federații naționale.  una dintre ele a fost Spania. Și, în prezentarea lor, am aflat că sistemul lor de formare a antrenorilor datează din  1944!  Asta chiar e ceva.  evident că nu sunt multe federații care să rivalizeze cu asemenea tradiție, de aceea este așa de important, în opinia mea, să scoatem resursele noastre și să folosim ”cei mai buni jucători”  pentru a consolida echipa.

Aș spune că viziunea este simplă, să implicăm din ce în ce mai mult federațiile naționale în proiectele  UEFA.  Discutăm de asemenea diferite modalități pentru conferințe și  seminarii, spre exemplu.  Cred că avem o mulțime de oameni de calitate în federațiile naționale și ei ar trebui să fie încurajați să participe mai mult. De fiecare dată când încercăm să constituim un grup de studiu  – fie că este formarea antrenorilor,  grassroots  football  (fotbalul de bază) sau orice altceva – vom planifica întâlniri înainte de eveniment cu specialiști de top, pentru a se implica în  proiectarea programului.  Cred că “implicarea“  este cuvântul cheie. Dacă vrei să rezum, pot spune că toate evenimentele viitoare vor fi, de fapt, ”proiecte de schimb” implicând toate federațiile membre. Fotbalul, până la urmă, este un sport de echipă.

Preluare din “UEFA Direct” – mai, 2013

Comentarii

Nu există comentarii